Fii pregătit să obții finanțare nerambursabilă pentru firma ta aflată la început de drum, prin programul Start-Up Nation 2022. Tot ce trebuie să faci pentru a primi până la 40.000 de euro este să câștigi un punctaj cât mai mare bifând criteriile de eligibilitate cerute de regulamentul schemei de grant. Cea de-a treia ediție a programului favorizează proiectele care investesc în dezvoltare durabilă și antreprenorii care urmează cursuri de competențe digitale.
Cine poate beneficia de finanțare prin programul Start-Up Nation?
Te califici pentru schema de ajutor financiar dacă IMM-ul tău:
· a fost înființat de persoane fizice după data de 01 ianuarie 2020
· are capital social integral privat
· nu are datorii la buget
· creează cel puţin un loc de muncă cu normă întreagă
· asigură finanțarea proprie pentru minim 5% din valoarea proiectului
· nu a depășit plafonul de 200.000 Euro pe durata a trei exerciții financiare consecutive
· nu se afla în stare de dizolvare, reorganizare judiciară, lichidare, executare silită, închidere operaţională, insolventa, faliment sau suspendare temporară a activităţii
Care sunt criteriile care îți aduc puncte la programul Start-Up Nation 2022?
· Domeniul de activitate
· Valoarea investiției proprii
· Îndeplinirea condițiilor pentru dezvoltarea durabilă
· Absolvirea cursurilor de pregătire antreprenorială și de competențe digitale
· Experiența în afaceri
· Componenta de inovare a proiectului
Ce să faci pentru a obține puncte în plus pentru proiectul tău la Start-Up Nation?
Dintre cele 100 de puncte, este necesar să acumulezi jumătate pentru a te putea înscrie în program. 10 puncte pot fi dobândite doar dacă urmezi cursurile de pregătire digitală și antreprenorială.
Cum poți să obții finanțare la Start-Up Nation 2022 dacă nu ai absolvit un curs de competențe digitale și antreprenoriale?
Chiar dacă nu ai urmat aceste programe de training, mai ai o șansă, însă trebuie să te grăbești. Înscrie-te cât mai repede la cursul de competențe digitale și vei primi punctele necesare imediat, în baza unei declarații pe proprie răspundere că vei avea diploma până în momentul decontului. Dacă nu vei îndeplini această obligație, vei fi exclus din schema de grant.
La training, înveți pe parcursul a 18 ore cum să atragi potenţialii clienţi, cum să comunici cu partenerii și clienţii, cum să folosești aplicaţiile și programele digitale care te ajută să organizezi datele companiei.
La finalul cursului, vei susține un examen și vei primi un certificat recunoscut de Ministerul Muncii și Ministerul Educației, dar și de instituțiile Uniunii Europene.
Antreprenoriatul înseamnă exploatarea tuturor oportunităților, iar avantajul de 5% contează pentru a obține banii necesarii dezvoltării firmei tale. Vino la cursul de Competențe Digitale să îți crești șansele de finanțare nerambursabilă a IMM-ului tău.