După mai bine de un an de restricții, iată că s-a dat liber la nunți și asta spre bucuria mirilor care aleg să-și unească destinul în anul 2021.
Atunci când vorbim despre nuntă, cu siguranță orice femeie își dorește ca evenimentul să fie perfect, pornind de la rochia de mireasă și până la aranjamentul salonului. Toate detaliile sunt cât se poate de bine stabilite, iar în acest an, mai mult ca niciodată, și asta pentru că mirii au avut suficient timp la dispoziție, ținând cont de situația actuală, așa încât au planificat cât mai bine.
Tendințele actuale arată că nunțile se desfășoară în acest an într-un cadru mai restrâns, departe de aglomerația urbană, ba chiar uneori în mijlocul naturii, în aer liber. Mici, dar cochete, nunțile din acest an înseamnă poate mai multă atenție spre tot ceea ce contează - familie, apropiați, valori și emoții.
Buchetul este acel accesoriu nelipsit al miresei, astfel că am putea considera că întregește ținuta acesteia. Pornind de la tipul de aranjamente și până la culorile alese ori tipul de flori folosite - toate acestea sunt luate cu multă atenție în considerare.
Explozie de culoare în buchetul de mireasă
Se pare că până și buchetul de mireasă încearcă să ne transmită un „bun venit” într-o lume mai veselă, dar mai ales mult așteptată.
Rozul și movul sunt prezente în buchetele de mireasă din acest an. La fel de prezente sunt și lila-ul sau chiar turcoazul. Așa cum vei vedea și în cadrul cursului pe care îl poți regăsi aici, într-un buchet de mireasă nu trebuie să se întâlnească mult prea multe culori, astfel că dacă te numeri printre cei care realizează astfel de aranjamente poate că ar fi bine să construiești un buchet în jurul unei singure culori de bază, aducând o completare cu alte maxim două culori, potrivite unele cu celelalte.
Bujorii, florile preferate ale mireselor din acest an
Bujorii, dar și alte flori parfumate se află în topul preferințelor pentru buchetele de mireasă din acest an. Și asta poate pentru că ne întoarcem cu toții către o lume mai simplă, către natură și către darurile sale minunate. În cadrul cursului Florist specialist vei putea învăța care sunt tipurile de flori potrivite pentru buchetele de mireasă, cum să alegi acele flori proaspete și mai ales vei beneficia de acele tips&tricks-uri de care ai nevoie pentru a dărui florilor o durată de viață mai mare.
Tot în trend se numără astăzi și mini rozele și lisianthusul, orhideea galbenă, freziile și trandafirii albi, hortensiile albastre, lavanda, dar și freziile mov – cu alte cuvinte, o adevărată încântare de flori proaspete, dar mai ales bine parfumate.
Tipul buchetului potrivit acestui an
În funcție de rochia pe care o poartă, mireasa își va putea alege și tipul buchetului de mireasă. Dacă vei opta pentru un buchet de mireasă curgător, cu siguranță și rochia, și întreaga ținută, ar trebui să impresioneze. Acest model face parte din categoria celor mai îndrăznețe alegeri.
Buchetul de mireasă sauvage este poate mult mai potrivit pentru acest an și asta pentru că este mai îndreptat spre natură și libertate. Mai ales pentru nunțile care se desfășoară în aer liber, un buchet de tip sauvage poate fi o alegere perfectă, fiind destul de lejer.
Buchetul de mireasă rotund este specific mireselor care iubesc clasicul, astfel ca acesta poate fi o variantă potrivită pentru ele. Poți opta pentru mai multe tipuri de flori, ba chiar și pentru un aranjament coloristic cât se poate de plăcut.
Un buchet de mireasă mai voluminos necesită o culoare de bază combinată cu alte două culori, așa după cum vei putea învăţa aici. Dacă buchetul are o dimensiune mai mică, atunci poți opta pentru o singură culoare sau maxim două.
Ceea ce este bine de remarcat este că buchetul miresei va fi întotdeauna bine asortat cu aranjamentele din localul unde va avea loc nunta.
În concluzie, buchetul este acea carte de vizită colorată și parfumată, care îi oferă miresei o nota de eleganță de care are nevoie pentru a se distinge de orice alt invitat.