Reguli de arborare a drapelului national

Tot mai des avem ocazia sa observam utilitatea cunoasterii normelor de eticheta si protocol, precum si a regulilor de precadere. Respectul pentru precadere, ierarhie, insemnele statului si lege este ceea ce face diferenta intre specialisti si amatori si poate crea prejudicii de imagine grave unui stat in relatiile diplomatice. Cunoasterea regulilor de precadere este esentiala atat pentru persoanele care activeaza in mediul institutional, cat si pentru cei care isi desfasoara activitatea intr-un mediu business international. Cristina Turnagiu Dragna, trainerul cursului de Eticheta si protocol in afaceri, a explicat care sunt regulile de arborare a drapelului national, precum si ale statelor oaspete. Steagul national este unul dintre cele mai importante simboluri ale unui stat, iar arborarea corecta a acestuia presupune respectarea anumitor reguli de protocol. ”Nu exista societate evoluata care sa nu pretuiasca valorile care stau la baza etichetei: respectul, empatia, eleganta si curtoazia. Lipsa orelor de eticheta si protocol din educatia copiilor din ultimii  45 de ani, a creat comportamente si mentalitati pe care astazi le vedem manifestate, din pacate, pana la cele mai inalte niveluri de reprezentare. Evenimentele recente ne dovedesc tot mai mult importanta protocolul in contextul multicultural al societatii actuale”, a spus trainerul.

Cum arata drapelul Romaniei

Legea numarul 75 din 16 iulie 1994 stabileste dimensiunile si nuantele exacte ale drapelului, precum si protocolul drapelului national. Astfel, drapelul Romaniei are forma dreptunghiulara, latimea trebuie sa fie egala cu 2/3 din lungime, iar dimensiunile celor trei fasii sunt egale. Drapelul Romaniei este tricolor iar, conform regulilor de precadere, albastru este prima culoare la lance in cazul arborarii pe orizontala sau sub lance daca steagul este asezat vertical. Fie ca se utilizeaza o arborare pe verticala sau pe orizontala, intotdeauna albastru va fi pe partea cu sistemul de prindere. Urmatoarele culori sunt galben si rosu. Este important sa stim toate acestea deoarece frecvent au loc confuzii intre pozitionarea culorilor albastru si rosu.

Cum se arboreaza drapelul national

Arborarea steagului national trebuie sa se realizeze potrivit unor reguli de protocol si legi bine stabilite pentru ca acesta sa isi indeplineasca rolul. Conform legii 75 din 1994 privind arborarea drapelului Romaniei, intonarea imnului national si folosirea sigiliilor cu stema Romaniei de catre autoritatile si institutiile publice, drapelul corect este fara stema. „Pe teritoriul pe care il reprezinta, drapelul national ocupa primul loc pe care nu il cedeaza in nici o circumstanta, aceasta este prima regula de precadere folosita. Acest lucru ne spune ca drapelul tarii oaspete va ocupa locul al doilea”, a explicat trainerul cursului de Eticheta si protocol in afaceri.

In conformitate cu legea, nu se arboreaza niciodata drapelul unei tari straine fara a arbora si drapelul national. Acestea se inalta numai cu prilejul vizitelor cu caracter oficial de stat, al unor festivitati si reuniuni internationale. In acest domeniu exceptiile sunt rezervate exclusiv ambasadelor si consulatelor, datorita principiului de extrateritorialitate.

In ceea ce priveste pozitionarea drapelului Romaniei si a drapelului Uniunii Europene, primul din stanga privit din fata va fi drapelul Romaniei. Locul de onoare poate fi, in functie de cate drapele il insotesc, primul din stanga privit din fata. La Bruxelles, la cartierul general NATO, acest loc este rezervat drapelului Belgiei urmat de celelalte drapele ale tarilor membre, asezate in ordine alfabetica, dupa denumirea lor in limba franceza. Drapelul se pozitioneaza in centru cand numarul de steaguri este impar sau in stanga drapelului cu care ocupa centru daca sunt in numar par. In cadrul unor intalniri oficiale in care se vor arbora drapelele mai multor tari, acestea trebuie pozitionate la acelasi nivel, in ordine alfabetica si vor avea aceleasi dimensiuni pentru a nu se crea discriminari sau situatii inconfortabile.

Unde si cand se arboreaza drapelul national

Regulile de protocol impun ca steagul Romaniei sa se arboreze permanent pe sediile autoritatilor si institutiilor publice, la sediile partidelor politice, a sindicatelor si institutiilor de invatamant si cultura. De asemenea, arborarea permanenta trebuie sa se realizeze si la punctele de frontiera si la aeroporturile cu trafic international.

Drapelul national trebuie arborat ca pavilion pe navele de orice fel sau pe ambarcatiunile care navigheaza sub pavilion romanesc. Acesta are rolul de semn de identificare in apele internationale.

Steagul Romaniei se arboreaza temporar in special cu prilejul Zilei Nationale si al altor sarbatori nationale, de exemplu Ziua Unirii. Acesta se va arbora in locurile publice stabilite in prealabil de catre autoritatile locale. De asemenea, se arboreaza cu prilejul vizitelor oficiale intreprinse in Romania de sefi de stat si de guvern, precum si de inalte personalitati politice reprezentand principalele organisme internationale interguvernamentale. Drapelul se va regasi in aeroporturi si gari, dar si pe diferite trasee. Steagul national se va afisa cu ocazia desfasurarii unor competitii sportive, ceremonii militare sau festivitati si la sediile electorale.

In zilele de doliu national stabilite de guvern, drapelul se arboreaza in berna. Acest lucru inseamna ca ”drapelul este coborat fata de varf, cu cel putin distanta egala cu latimea sa, dar nu mai mult de 2/3 din inaltimea catargului. Daca drapelul nu poate fi coborat, se ataseaza acestuia, in partea superioara, o banda de doliu de marime adecvata marimii drapelului”, a explicat Cristina Turnagiu Dragna.

In Bucuresti, piateta din fata Cercului Militar National a primit denumirea de Piata Tricolorului si a fost amenajata pentru ceremonii dedicate drapelului national. In Romania, in data de 26 iunie se sarbatoreste Ziua drapelului national, zi in care pe tot teritoriul Romaniei se organizeaza ceremonii de onorare a Drapelului de Stat.

Bunele practici sociale, regulile de eticheta si protocol, precum si cele de precadere sunt detaliate de catre trainerul Cristina Turnagiu Dragna in cadrul cursului de Eticheta si protocol in afaceri. Cursul este recomandat de Asociatia Romana pentru Protocol si Ceremonial. Urmatoarea editie va avea loc in perioada 7 - 8 iulie la Bucuresti.