Eticheta pentru Garden Party

Pe 10 mai va avea loc Garden Party-ul anual organizat de Casa Regală a României. Începând cu 2010 se desfășoară petrecerea care marchează ziua de 10 Mai ca sărbătoare a României moderne și a proclamării Regatului României.  Ca în fiecare an, Familia Regală se pregătește pentru evenimentul de la Palatul Elisabeta. Trainerul Cristina Turnagiu Dragna vă recomandă care sunt pașii pe care trebuie să îi urmați la aceste evenimente și regulile de etichetă pe care trebuie să le respectați pentru a avea o apariție impecabilă. Cu Cristina Dragna ne întâlnim pe 11- 12 mai la cursul de Etichetă și protocol în afaceri.

Tradiționalele petreceri britanice în grădină sau în aer liber au fost adoptate de mult de mai toată lumea din Statele Unite până în India şi Australia, iar de o bună bucată de vreme şi de noi. Cea mai cunoscută şi mai elegantă dintre toate este Garden Party-ul organizat de Casa Majestății Sale Regele Mihai I al României cu ocazia Zilei Regalității, sărbătoare națională celebrată în 10 mai. ”Alte câteva garden-party-uri şi petreceri în aer liber îşi fac simțită prezența şi mă aștept la o creștere a numărului şi prestigiului lor printre acestea se numără: petrecerea în grădină a Asociației Culturale Patrimoniu pentru Viitor, garden party-urile organizate cu ocazia Zilelor naționale ale Franței, Italiei și Statelor Unite, petrecerile în aer liber ale revistei Viva, garden party-urile din grădinile Muzeului Minovici”, spune Cristina Turnagiu Dragna.

La astfel de petreceri în aer liber, gradul de formalitate căruia trebuie să vă conformați este stabilit de organizatori și menționat pe invitații. El poate fi de la strict, cum este cazul Garden Party-ului găzduit de Casa Regală,  formal precum cel găzduit de ambasade și misiuni economice, poate fi sugerat tematic – de exemplu White garden party sau informal, semi-formal/casual asemeni petrecerii de Sânziene a Asociației Culturale Patrimoniu pentru Viitor. Pentru evenimentele stricte şi formale sunt trimise, cu trei săptămâni înainte, împreună cu invitațiile şi câteva informații necesare păstrării protocolului şi etichetei pentru eveniment precum dress-codul, orele de desfășurare, modalități de acces, programul evenimentului, acțiunile premise sau cele nepotrivite etc. 

La primirea invitației

La primirea invitației, confirmarea de participare este obligatorie. De regulă pe invitații sunt menționate numărul de telefon, numărul de persoane invitate și data până la care aceste confirmări sunt indicat să fie trimise. Persoana de contact trecută pe invitație este cea potrivită să fie întrebată detalii despre transport sau parcare, despre facilități, despre eveniment, cea cu care sunt clarificate nelămuririle şi cea căreia îi oferiți informații despre cine vă însoțește. ”Detaliile nu se discută niciodată cu gazda evenimentului ori cu persoana care v-a invitat. Această regulă de etichetă “ascunsă” vă va scuti de câteva bătăi de cap atât pe voi, cât și pe organizatori”, ne sfătuiește trainerul.

După confirmare sunt câțiva pași de făcut pentru a vă asigura de adecvarea ținutei și prezentei la ocazia şi locul evenimentului. Pentru că evenimentele despre care vorbim se întâmplă în aer liber, o verificare a vremii este mai mult decât necesară, astfel veți ști cît de gros să vă îmbrăcați, dacă este necesar să vă luați umbrela, mănușile sau ochelarii de soare, ce încălțăminte să alegeți și cât timp veți rămâne la petrecere.

Garden party-urile sunt programate de regulă în grădini, în parcuri, în curți interioare sau în spații deschise cu gazon, primăvara târziu, vara sau toamna devreme, între ora 4 şi ora 8, când soarele este îmblânzit şi apusul aduce temperaturile la un nivel agreabil. În cele mai multe cazuri există “în zonă” şi spații asfaltate, pavate, pietruite însă nu sunt “obligatorii”, în general toată după amiaza se va desfășura în iarbă.

Alegerea ținutei

Aşa cum am menționat, invitația vă oferă informații despre cât de formal urmează să fiți îmbrăcați. Pentru garden party-uri câteva reguli generale, dar şi câteva reguli nescrise care trebuie cunoscute.

Pentru femei

Conform regulilor de etichetă, pentru doamne sunt indicate îmbrăcămintea deschisă la culoare, încălțămintea potrivită pentru grădină, rochiile și costumele din două sau trei piese cu fustă sau pantalon lung, gențile ușor de purtat pe umăr şi pălăriile.

Culorile hainelor sunt foarte importante. Dacă la evenimentele desfășurate în interior rochiile negre sau închise la culoare sunt favorite, la evenimentele în aer liber, au contraire,  îmbrăcămintea trebuie să fie deschisă la culoare, în nuanțe pastel, luminoase sau neutre, cu imprimeuri fine sau florale. Inul, mătasea, bumbacul, lâna subțire sunt cele mai potrivite materiale pentru ținutele de garden party. Este recomandat ca voalul şi dantela să fie folosite cu măsură pentru a evita indiscrețiile comise de palele de vânt.

Rochiile este indicat să aibă lungimea în apropierea sau sub genunchi, dar nu lungi şi mai ales nu trebuie să atingă pământul. ”În apropierea genunchiului înseamnă maximum o palmă, nu 15 cm deasupra genunchiului. Regulile de decență impun ca în cazul unor evenimente publice, rochia unei doamne să nu fie mai scurtă decât lungimea la care îi ajung vârfurile degetelor de la mâna întinsă pe lângă corp. Nu sunt acceptate rochiile burtieră, fără spate, cu bretele, transparente, cu șlițuri sau crăpături, rochiile care lasă la vedere părți din lenjerie sau care dezgolesc abdomenul” , spune Cristina Turnagiu Dragna. Dacă în trecut, regulile de etichetă interziceau pantalonii și umerii descoperiți, în prezent sunt acceptate şi rochiile fără mâneci, dar numai însoțite de eșarfe sau șaluri care să acopere umerii și costumele cu pantaloni lungi în aceeași culoare cu sacoul.

Pălăriile sunt accesoriul care fac din garden party-uri unele dintre cele mai elegante petreceri. Conform regulilor de etichetă, ele trebuie să acopere suprafața capului pe o bază de cel puțin 10 cm diametru. Bentițele cu accesorii, pieptenii spanioli, clamele sau agrafele cu accesorii (fascinators) nu sunt indicate şi nici nu substituie o pălărie. ”Pe lângă respectarea etichetei, purtarea pălăriei ne oferă protecție, ne întregește ținuta şi ne personalizează apariția. Ea însă nu trebuie să deranjeze nici pe cea care o poartă și mai ales, pe cei din jur. Trebuie să verificați dacă puteți mănâncă, bea, daca vă puteți apleca sau privi fără obstacole și dacă puteți îmbrățișa în timp de o purtați. Alegerea pălăriilor este o chestiune de gust şi personalitate, însă eticheta “dictează” excluderea dintre opțiuni a modelelor beretă, fisherman/ bucket, pălăriilor de plajă, de paie, tricotate, a celor cowboy, Gatsby, sau a șepcilor de orice fel”, recomandă trainerul.

Pantofii sunt importanți în compunerea unei ținute, dar sunt esențiali în petrecerea unor momente agreabile pe un teren neasfaltat. „Veți fi ferite de “dramele” garden party-urilor dacă alegeți încălțăminte închisă, cu vârf şi călcâi, balerini, pantofi cu toc mic dacă tocul este subțire, stil kitten shoe sau cu toc gros dacă tocul este înalt, sandale wedges”, spune Cristina. Nu sunt indicate cizmele, botinele, nici măcar “de vară”, sandalele cu barete și pantofii cu toc înalt, fiind  inadecvate pentru zonele cu gazon.

Accesoriile trebuie sa aibă ca atribut principal utilitatea: o geantă mică ușor de purtat pe umăr sau un plic de mărime potrivită care să nu ne incomodeze, bijuterii puține, mănuși scurte, potrivite cu ținuta. Dacă dress-codul şi vremea permit puteți purta ochelari de soare potriviți cu apariția, care se scot când faceți cunoștință cu o persoană căreia doriți să îi acordați respectul potrivit.

Machiajul trebuie să fie ales armonios, delicat, în nici un caz unul de cocktail sau de seară. Părul este indicat să fie strâns în coafuri care să completeze imaginea creată cu ajutorul pălăriei. ”De exemplu, strâns într-o parte, adunat în coc pe ceafă, împletit, aranjat elaborat în spatele urechilor, împletit etc. Până la curajoasele “derapaje de la etichetă” ale ducesei Catherine de Cambridge, lăsarea părului liber, pe spate, nu era recomandată, dar prințesa a făcut din aceasta alegere un obicei şi cutuma s-a încetățenit”, spune trainerul. Dacă vremea este instabilă, puteți lua o umbrelă, recomandabil transparentă, care va fi lăsată într-un loc la îndemână în apropiere de zona în aer liber în care vă veți afla, într-un loc stabilit de către gazdă.

Pentru bărbați

”În România nu avem în uzanță folosirea costumului de dimineața (morning coat) pe care britanicii îl solicită în dress-codul evenimentelor formale în aer liber precum garden party-urile Casei Regale Britanice, ale cluburilor sau asociațiilor, ale membrilor familiilor nobiliare sau misiunilor diplomatice, la cursele ecvestre sau la demonstrațiile aeriene”, spune Cristina Turnagiu Dragna. Pentru toate evenimentele publice formale, cu excepția celor de gală, unanim acceptat şi recomandat este costumul închis la culoare, la trei sau patru nasturi, cu cămașă în nuanțe deschise, cravată, papion şi pantofi asortați, închiși la culoare. Aceasta este ținută recomandată bărbaților în garden-party-urile stricte şi formale şi poate fi înlocuită doar de uniforma militară pentru bărbații aflați în serviciul militar activ sau pentru oaspeții din străinătate, de costumul tradițional (popular). În România utilizarea pălăriei pentru bărbați este opțională şi nu se face referire la ea în eticheta pentru evenimentele în aer liber, în contradicție cu eticheta britanică ce stipulează strict momentele purtării jobenului sau a altor pălării.

În evenimentele informale în aer liber, dacă dress-codul permite, bărbații pot purta costume deschise la culoare sau alte piese care sunt adecvate precum tricouri polo, jachetă de in închisă la culoare, încălțăminte deschisă, pălărie din pai etc.

Pentru copii

Eticheta pentru copiii până la 16 ani urmează întru-câtva regulile pentru femei sau bărbați, însă cu o rigurozitate diminuată. Nu este necesară purtarea pălăriilor şi accesoriilor, iar fetițele pot purta şi culori mai închise precum roșu, burgund, cărămiziu etc. Nici băieții nu au obligația purtării hainelor închise la culoare. Copii cu vârsta de peste 16 ani se supun regulilor de etichetă ale adulților.

La sosire

La sosire, în funcție de eveniment, gazda întâmpină sau nu invitații. În evenimentele formale, prezentarea invitației şi lăsarea la intrare a unei cărți de vizită sunt dovada cunoașterii regulilor de etichetă şi protocol. Dacă vă aflați în strânsă relație de prietenie cu gazda o puteți căuta şi saluta. În cele mai multe cazuri, un buchet de flori va face o impresie foarte bună.

In timpul garden party-ului

Chiar dacă se desfășoară în aer liber, fumatul nu este indicat. Dacă este permis, acesta se va desfășura strict în zonele indicate şi doar dacă acestea există, în nici un caz pe gazon, pe aleile parcurilor sau grădinilor ori în curțile interioare. Tot în funcție de eveniment, folosirea telefoanelor mobile, a aparatelor de fotografiat sau a camerelor poate fi permisă sau nu. ”Mâncarea se consumă doar în zonele special amenajate, în cel mai rău caz, la o distanta mică de acestea. Consumul de băuturi alcoolice sau răcoritoare este acceptat şi în alte locuri decât în apropierea barurilor, dar nu uitați să returnați acolo paharele şi să nu le lăsați la întâmplare, mai ales dacă la garden party sunt invitați si copiii”, recomandă trainerul.

La plecare  

Respectați perioada de desfășurare a unui eveniment, atunci când durata a fost menționată pe invitație. Felicitările adresate gazdei pentru buna şi frumoasa organizare a garden-party-ului le puteți transmite personal sau printr-o notă de mulțumire trimisă ziua următoare. În funcție de gradul de formalitate a evenimentului, gazda își salută sau nu oaspeții la plecare. Dacă nu ați ales să oferiți flori la sosirea la eveniment, în prima sau a doua zi după desfășurarea acestuia este potrivit să o faceți.