Cursuri Creative incheie anul 2018 cu o crestere de 40% a numarului de cursanti

Agentia de training Cursuri Creative inchide anul 2018 cu crestere de 40% a numarului de participanti la programele sale de formare. Dupa 8 ani de activitate, agentia a adaugat anul acesta cursuri noi in portofoliul sau, pozitionandu-se printre cei mai activi furnizori de formare in domeniul comunicarii si marketingului.

In 2018, Cursuri Creative a lansat pe piata din Romania primul Masterclass in neuromarketing si customer experience, sustinut de doi experti internationali in domeniu. Programul de training, la care au participat specialisti in research si marketing din partea mai multor companii multinationale, va intra in portofoliul agentiei pe o perioada mai lunga de timp, fiind organizat de doua ori pe an. In acest fel, companiile care sunt interesate de perfectionarea angajatilor, in implementarea strategiilor de customer experience, vor avea ocazia sa invete de la consultantul international Anil Pillai si dr. Ana Iorga care sunt mecanismele cele mai potrivite pentru fiecare domeniu.

O alta premiera in portofoliul companiei in 2018 a fost lansarea, impreuna cu cea mai mare florarie online din Romania, Floridelux.ro a unui program de specializare si management din industria floristica. “Programul este unic in Romania si presupune o specializare la cel mai inalt nivel in acest domeniu. Trecem de etapa de hobby si intram in etapa in care acest program va reusi sa dea domeniului cei mai valorosi profesionisti. Avantajul cursului consta in posibilitatea de a face practica si sa angajeze chiar in cadrul atelierului in care vor urma cursul.”, spune Liliana Catrinoiu, coordonator de training in cadrul Cursuri Creative.

Tot in 2018, Cursuri Creative si-a unit fortele cu agentia de marketing digital re7Consulting pentru sustinerea a doua cursuri de perfectionare in domeniu:  ”Social media optimization” si ”Totul despre SEO”. Trei dintre specialistii agentiei de digital vin in sprijinul cursantilor pentru a le explica mecanismul de integrare a uneltelor digitale in procesul de crestere a unui brand in mediul online. Cursuri Creative sustine impreuna cu re7Consulting si trainingurile in house, dedicate companiilor care vor sa isi specializeze echipele de comunicare si marketing.

Lansarile de anul acesta au inclus si cursurile de “Initiere in Photoshop” si “Personal branding” care au venit ca o completare a portofoliului in domeniul comunicarii si marketingului digital.

„In acest moment avem in portofoliul nostru peste 30 de programe de formare active in domenii variate  precum management, comunicare, marketing digital, agricultura ecologica si floristica. Toate programele dezvoltate de agentie sunt aliniate unui singur principiu si anume imbunatatirea performantelor cursantilor nostri in domeniul in care activeaza pentru a-si atinge obiectivele profesionale. Programele de training sunt construite gradual, pentru ca un participant sa isi poata dezvolta cunostintele in etape si pe mai multe niveluri de pregatire”,  spune Bianca Preda, business manager in cadrul agentiei.

Cei 8 ani de activitate ai agentiei au fost marcati printr-un eveniment organizat in luna noiembrie, sub titlul de “Zile Creative”. Timp de doua zile, trainerii agentiei au sustinut prezentari si workshop-uri pe temele in care sunt specializati. Evenimentul a coincis si cu lansarea noii identitati vizuale a agentiei si a sloganului “Never stop learning”.

Pentru 2019, Cursuri Creative si-a propus o crestere a numarului de participanti la programele de formare prin extinderea portofoliului de cursuri in domeniul educatiei financiare si prin implementarea unui sistem de cursuri online.